Beneficii ale cititului – Tu când ai citit ultima dată o carte?

beneficii citit carti

Dacă nu îți amintești ultima dată când ai citit o carte, ceva nu este în regulă.

Lectura zilnică ne oferă avantaje pe care nu trebuie să le ratăm.

Ce poate fi mai frumos decât să te laşi cuprins de lumea magică a poveştilor dintr-o carte?

Multora dintre noi ne place să citim o carte bună ori de câte ori putem, fie când călătorim, fie chiar înainte de culcare.

Cititul are numeroase beneficii. Iată doar câteva dintre ele:

Te ajută să socializezi mai bine.

Unii oameni văd în citit o metodă excelentă de a evada din cotidian, însă cercetările recente arată că acest obicei poate avea un impact pozitiv în relaţiile cu celelalte persoane.

De exemplu, un studiu din 2013 a relevat că persoanele cărora le plac cărţile de ficţiune sunt mai empatici şi ştiu „cum să îi citească” pe cei din jur.

Îmbunătățește concentrarea.

În lumea de azi, atenția noastră este adesea atrasă într-un milion de direcții diferite simultan.

Când citești, te concentrezi asupra unui lucru. Procedând astfel, îți antrenezi corpul pentru a evita distragerile.

Această abilitate poate ajuta la îndeplinirea altor sarcini care necesită concentrare.

Reduce stresul.

Stresul stă la baza a peste 60% dintre boli – acesta creşte semnificativ riscul de accident vascular cerebral şi boli de inimă.

Chiar dacă nu îl putem elimina în totalitate din vieţile noastre, putem face anumite lucruri pentru a-l reduce, iar unul dintre acestea este cititul unei cărţi.

Îți vei îmbogăți vocabularul.

Îți mai amintești în școala primară când învățai înțelesul unui cuvânt din context, îl scriam în alt caiet sau îl explicam prin citirea întregii propoziții? Așa se întâmplă și când citești o carte.

Cititul reprezintă o provocare, poți învăța cuvinte noi pe care mai apoi să le folosești în exprimare.

Te face mai inteligent.

„Cu cât citeşti mai mult, cu atât mai multe lucruri vei şti. Cu cât înveţi mai mult, cu atât mai multe locuri vei vizita”, spunea Dr. Seuss.

Se pare că cercetătorii îi dau dreptate acestuia, deoarece studiile au arătat că cititul nu numai că ajută la îmbunătăţirea vocabularului, dar contribuie şi la creşterea IQ-ului.

Ne ajută să dormim mai bine.

Citirea unei cărți este una dintre cele mai eficiente metode de a ne calma mintea și de a ne ajuta să dormim.

S-a descoperit că luminile strălucitoare ale obiectelor electronice indică creierului că este timpul să te trezești.

Cititul unei cărți într-o lumină slabă are efectul opus, punându-ne creierul în modul de odihnă.

Crește inteligența emoțională.

Lectura ne permite să empatizăm cu personaje foarte diferite, pe care le urmărim în timpul aventurilor lor.

Multe ne fac să trăim sentimente pe care le știam deja și asta ne face să ne punem pe noi înșine în locul lor.

Evident, vom aplica acest exercițiu în viața reala mai frecvent dacă avem obiceiul de a citi des.

beneficii citit
Beneficii citit

Te scapă de plictiseală.

De fiecare dată când te plictisești, ia o carte și citește. Vei deveni imediat interest de subiectul cărți și îți va fugi plictisul.

Dacă vrei să depășești monotonia unei vieți deloc colorate ia o carte și începe să citești. Dă pagină cu pagină pentru a descoperi o lume bogată în acțiune și ingeniozitate.

Cititul stimulează activitatea cerebrală.

Cheia unei vieți sănătoase și fericite este buna funcționare a creierului.

De aceea este foarte important să-ți antrenezi mintea și să te implici în mai multe activități creative care îți stimulează activitatea cerebrală.

Una dintre cele mai bune și la îndemână variantă este cititul.

Te relaxează.

Din când în când, simțim nevoia acută de liniște și relaxare.

În acest caz, lectura este remediul perfect.

Deconectează-te de cotidian și refugiază-te în povestea pe care o citești.

Acum, având în vedere faptul că am aflat care sunt efectele benefice ale lecturii, nu iți pot spune decât atât: citește!

Beneficii ale cititului
Beneficii ale cititului
StoreDay România Tutoriale IT

2 thoughts on “Beneficii ale cititului – Tu când ai citit ultima dată o carte?

  1. Diana Raluca says:

    Mi-a plăcut mult acest articol! Cred că e important să dedicăm cititului cel puțin 30 minute pe zi, chiar mai mult!
    Eu personal nu pun capul pe pernă până nu citesc măcar 2-3 capitole.
    Felicitări pentru acest articol!❤?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.