Meledic – despre platoul din Subcarpații de Curbură

Platoul Meledic este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei (rezervație naturală mixtă geologică, speologică, 

botanică și  zoologică) situată în județul Buzău, pe teritoriul administrativ al comunei Mânzălești,

în Subcarpații de Curbură, în bazinul superior al râului Slănic.

Zona se află la 56 km de Buzău.

Lacul întâlnit în centrul platoului carstic reprezintă o principală ciudățenie a locului.

Acesta mai este cunoscut și ca „Lacul fără fund” sau „Lacul mare”.

În apropiere de Platoul Meledic – Monalisa
Pe Platoul Meledic – Monalisa
Prin împrejurări, Meledic – Monalisa
Priveliște de pe Platoul Meledic – Monalisa

Legende – Meledic

1. “Se spune că lacul a fost blestemat de un boier, care, încercând să fugă din țară cu toată averea lui, în momentul în care a ajuns pe malul lacului, a încercat să-și adape boii.

Aceștia au alunecat în apa adâncă și au tras după ei carul în care se afla întreaga avere a boierului.

Atunci boierul a blestemat apele lacului, că oricine încearcă să se scalde aici să moară înecat,

pentru a nu ajunge la aurul aflat pe fundul lacului”.

2. O altă legendă spune că, la sfârşitul anilor 1800, un car plin cu butoaie de apă minerală s-a prăbuşit în lac.

Imediat s-a născut legenda că n-a fost vorba de un accident şi că în butoaie nu era nicidecum apă, ci o adevărată comoară.

„Bivolii s-au înecat şi cel care conducea şi urmaşii au vrut să vadă dacă acolo sunt valori materiale ascunse.

Chiar au încercat să dea drumul la apa lacului, să-l sece şi să ia acele comori şi n-au reuşit să dea drumul la apă,

să sece tot lacul şi din această cauză i-a rămas denumirea de Lacul fără Fund”

Platoul de lângă lac e atent amenajat cu băncuțe, locuri de cort și chiar câteva căsuțe de lemn pentru cazare.

Condițiile de cazare nu sunt de cinci stele, în mod evident, dar ideea de a dormi pe malul lacului merită deranjul.

Tabăra de sculptură în lemn

Tabăra de sculptură în lemn de la Meledic, a fost inițiată de Cornelia Ionescu Ciurumelea și prof. Dumitru Cristea și se află într-o poiană la câțiva pași de lac, unde sunt expuse sculpturile în lemn, rezultate în urma taberei de sculptură din iunie 2001.

Conține aproximativ 25 de statui din lemn.

Piatra albă de la Grunj

În drum spre platoul Meledic, o să observați în apropierea comunei Mânzâlești, Piatra Albă a Grunjului.

Are o înălțime de 18 metri și un diametru de 15 metri, având în vârf o cruce care poate fi observată de la depărtare.

La prima vedere pare din sare, dar este format din marne albe, a căror duritate i-a permis să țină piept destul de bine acțiunii erozive a vântului și apelor și să rămână, falnic, în mijlocul lor.

Rezervatia naturală Piatra Alba de la Grunj este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Muntenia, obiectiv pe care nu ar trebui să-l ratezi dacă te aflați în apropiere.

Piatra albă de la Grunj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: